Nu, nu e prima oara cand folosesc faina neagra, doar ca pana acum faina neagra am cumparat-o. Astazi a fost prima oara cand am decis sa cern faina integrala pe care mi-o macin acasa, cu moara de bucatarie Rondo. Nu va inchipuiti ca posed cine stie ce sistem de cernere. Nu. Tot ce am este un ciur din acela ce se gaseste prin pietele noastre la mesterii lingurari.
Rezultatul cernerii a fost o mana de tarata, pe care am pastrat-o cu sfintenie intr-un alt vas, nu de alta dar nu se stie cand oi pune si de-un bors. Faina nu s-a albit prea mult, dar diferenta s-a vazut imediat la aluat. In primul rand culoarea aluatului a fost mai bejuliu-galbuie, nu maronie ca pana acum. Apoi nu puteai sa nu sesizezi o maleabilitate crescuta. Dupa cum vedeti, la copt culoarea s-a mai inchis, dar nu atat de mult ca in cazul folosirii fainii 100% integrale.O paine extrem de reusita, dupa parerea mea, facuta cu preferment tot de faina neagra, dupa reteta deja clasica. O hidratare putin peste medie, si un avant la crestere care m-a facut sa ma trezesc s-o coc in toiul noptii, pentru ca nu ar mai fi rezistat pana dimineata. Numai bine, pentru ca la micul dejun painea era doar calduta si plina de arome.