Margareta alba este ea insasi o paine cu iz de aducere aminte. O paine formata din sapte painici mai mici, ca cele 7 zile din saptamana. O paine pe care o gasesti pe mesele intinse in biserici in amintirea si cinstirea celor adormiti si dusi dintre noi.
Aluatul l-am facut cu un preferment din 100 grame de faina alba, 100 ml apa si 40 grame de maia. Am vrut ca sa coc painea vineri seara, nu sambata dimineata, asa ca am inceput-o de joi seara. Un pic invers, dar o sa vedeti ca nu e greu deloc. Deci joi seara am facut prefermentul, pe care l-am lasat in pace pana in dimineata zilei de vineri. Vineri dimineata am amestecat prefermentul cu restul de faina alba (400 grame), sarea (10 grame) si apa (240 ml). Le-am omogenizat bine si am plecat la servici. Pana am ajuns eu, aluatul isi triplase volumul. L-am impaturit de cateva ori, apoi am format bilele, le-am unit in floare si le-am lasat sa se odihneasca 10 minute, dupa care le-am bagat in cuptorul incins, nu inainte de a le presara cu susan si negrilica.
Si trebuie sa mai spun ca am inceput sa “umezesc cuptorul” cu cateva pufuri de apa, imediat dupa ce am bagat painea. Se pare ca ajuta tare mult la formarea unei coji crocante si gustoase.